• darkblurbg
  • darkblurbg

SOGR vă mulțumește pentru participare!

 

Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România mulțumeste tuturor participanților prezenți la al 17-Congres Național al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, adresat obstetricienilor şi ginecologilor români, care prin numărul deosebit și interesul manifestat au transformat acest eveniment într-un real succes.

Lucrările ştiinţifice au avut loc în perioada 20 – 22 septembrie 2018 la Palatul Culturii din Iași, unde liderii de opinie din țara noastră, însumând 80 de lectori, împreună cu 15 prestigioși specialiști din SUA, Marea Britanie, Austria, Franța, Italia, Israel, Africa de Sud și Finlanda, au suștinut comunicări deosebit de valoroase, cu subiecte variate, din cadrul tematicii din acest an: “Afecțiuni medicale și chirurgicale asociate sarcinii” şi “Actualități de diagnostic și tratament în Obstetrica și Ginecologie”. Manifestarea s-a bucurat de o participare deosebită din partea profesioniștilor în domeniu, dovadă fiind cifra record de aproape 800 de participanți, lectori, medici primari, specialiști și rezidenți.

Congresul a fost precedat de două cursuri creditate de către Colegiul Medicilor din România: un Curs de Urgențe Obstetricale și un Curs de Colposcopie Avansată, organizat în colaborare cu Federația Europeană de Colposcopie, care a beneficiat de participarea unor invitați de renume din centre medicale cu tradiție din țara și de peste hotare.

La finalul manifestării, s-a desfășurat Adunarea Generală a Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, ocazie cu care a fost aleasă o noua conducere pentru următorii patru ani și au fost realizate modificări în statutul SOGR, menite să modernizeze și să dinamizeze activitatea Societății. Aceste date pot fi accesate la următoarele link-uri: http://sogr.ro/conducerea si http://sogr.ro/statutul-societatii-de-obstetrica-si-ginecologie-din-romania/

Adunarea Generală a aprobat și primul protocol medical realizat prin colaborarea a două societăţi ştiinţifice profesionale naţionale – “Anestezia în Obstetrică”, realizat sub egida Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă şi a Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România. Acesta are ca scop îmbunătăţirea calităţii si siguranţei analgeziei și anesteziei în obstetrică, precum şi creşterea nivelului de satisfacţie în rândul gravidelor. De asemenea, în cadrul Adunarii Generale s-a subliniat necesitatea realizării unor protocoale medicale de consens cu Societatea Națională de Diabet Zaharat – “Diabetul zaharat și sarcina” si cu Societatea Română de Cardiologie – “Bolile cardiace și sarcina”.

Conducerea Societății mulțumeste pe aceasta cale organizatorilor si celor peste 50 de parteneri care au susținut manifestarea, pentru implicarea deosebită și desfășurarea în condiții optime a manifestărilor științifice.

Adresam felicitări câștigătorilor premiilor congresului! Cele mai bune lucrari expuse sub forma de postere au fost premiate în cadrul secțiunilor de Obstetrică și Ginecologie. Lucrările câștigătoare pot fi vizualizate AICI.

Pozele de la eveniment pot fi descărcate de AICI. 

Speram ca informațiile achiziționate în cursul Congresului să vă fie folositoare în activitatea dumneavoastră profesională și vă așteptăm cu drag la următoarele manifestări organizate sub egida Societății de Obstetrică și Ginecologie din România!

 

Co - Președinți Congres,

Prof. Dr. Mircea Onofriescu                            Prof. Dr. Nicolae Suciu